fbpx

Comunitatea din Regatul Unit este chemată să susțină introducerea limbii române ca materie de examen

Comunitatea din Regatul Unit este chemată să susțină introducerea limbii române ca materie de examen în sistemul britanic de învățământ. Inițiatorii îi îndeamnă pe cei interesați să își exprime sprijinul pentru a demonstra existența unei cereri reale pentru această calificare.

Demersul a fost susținut în cadrul unei întâlniri organizate în 12 octombrie la Institutul Cultural Român din Londra de Tessa Dunlop și echipa Beyond Romania CIC, în parteneriat cu Ambasada României în Regatul Unit.

La întâlnire au participat Laura Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit, Ruslan Bolbocean, Ambasadorul Republicii Moldova, precum și Gareth Thomas, membru al Parlamentului britanic pentru circumscripția Harrow West și președintele Grupului parlamentar pentru România.

Consolidarea prezenței limbii române

Ambasada României a evidențiat importanța recunoașterii oficiale a limbii materne a copiilor români în cadrul sistemului britanic de examene, arătând că demersurile în acest sens au început în 2021, prin dialog cu autoritățile britanice și organismele care gestionează examenele.

„Introducerea unui GCSE în limba română ar reprezenta un pas firesc în consolidarea prezenței limbii române în sistemul educațional britanic”, a transmis Ambasada României în Regatul Unit.

Campania beneficiază și de sprijinul Ambasadei Republicii Moldova. Excelența Sa Ruslan Bolbocean a evidențiat importanța introducerii examenului pentru tânăra generație și contribuția pe care o asemenea calificare ar putea avea în consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova, România și Regatul Unit.

A doua cea mai vorbită limbă în Anglia

Inițiatorii urmăresc ca elevii care vorbesc româna acasă să poată obține o calificare recunoscută oficial în sistemul britanic: „Luptăm pentru ca elevii români din Regatul Unit să aibă șansa de a susține un GCSE în limba română. Pentru ca limba pe care o vorbesc acasă, limba părinților și a bunicilor lor, să fie recunoscută și apreciată și la școală”, au transmis organizatorii campaniei.

Potrivit Ambasadei României în Marea Britanie, limba română este a doua cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor, iar mobilizarea comunității este considerată importantă pentru demonstrarea unui interes concret față de introducerea noii calificări.

În paralel, în unele școli publice britanice sunt organizate cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească, cu sprijinul Guvernului României. Statul român finanțează, de asemenea, lectoratele de limba română de la Universitatea din Oxford și Universitatea din Cambridge.

Cei care doresc să susțină inițiativa se pot înscrie aici. Mai multe detalii privind introducerea limbii române ca materie de examen în sistemul de învățământ se regăsesc pe site-ul oficial al campaniei.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate