fbpx

Medic estetician fals, care are deschis cabinet și în Londra, dat în vileag la Cluj

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, la data de 1 februarie, o percheziție la o locație situată în municipiul Cluj-Napoca, activitățile fiind derulate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, s-ar fi promovat în mediul online sub falsa calitate de medic și ar fi efectuat activități medicale estetice la respectiva locație, fără a deține atestatele legale, cu sprijinul unui alt bărbat, în vârstă de 32 de ani.

În urma percheziției, au fost descoperite și indisponibilizate substanțe utilizate în cadrul intervențiilor estetice și consumabile medicale (seringi).

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în vederea continuării cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj și al Direcției Operațiuni Speciale.

În cauză, sunt continuate cercetările, fiind efectuate totodată activități în vederea identificării persoanelor cărora bărbatul le-ar fi realizat respectivele intervenții, precum și pentru stabilirea prejudiciilor cauzate.

Cine este falsul medic care are deschis un cabinet și în Londra

Răzvan Vasilaș este asistent medical find absolventul unei școli postliceale de profil. El a lucrat la mai multe clinici cu profil de estetică unde a învățat să facă mici operații estetice sau injecții cu botox, potrivit foaiatransilvana.ro.

S-a nascut în Cluj, are 33 de ani, stabilit la Londra de cinci ani. A lucrat la Chicago, alți cinci ani. Activitatea lui din Cluj Napoca a fost oprită de polițiștii clujeni care l-au acuzat de efectuarea de practicarea unei profesii fără a avea calificarea necesară.

”Majoritatea pacienților sunt femei. Am început acum trei ani de zile să fac asta. Și totul a început din greleală. O fostă iubită de-a mea se injecta tot timpul. Dintr-o poveste cu ea am ajuns să îmi fac și eu buzele, și mi-a plăcut”, a spus Răzvan, potrivit sursei citate.

El nu se consideră medic în adevăratul sens al cuvântului ci doar un estetician. Pentru asta, spune că a mers la școală și a învățat zi și noapte până când a învățat la precizie, toate procedurile aplicate în acest domeniu.

”Majoritatea pacienților sunt femei. Am început acum trei ani de zile să fac asta. Am muncit non stop, zi și noapte, am făcut și cursuri. Am muncit foarte multe în Praga, Sofia, Kiev și Barcelona. La injetat femeile din Romania, Ucraina și Bulgaria sunt numărul unu. Buzele sunt cele mai căutate după care ridurile, care sunt cu cele mai mari probleme. După ce trecem de 30 de ani corpul nostru nu mai produce colagen și atunci este bine să îl injectăm, ca să lucreze din interior spre exterior”, a mai spus Răzvan pentru sursa citată.

La șolduri lucrează pe o procedură care necesită mult de lucru.

”Se face cu injectare de grăsime proprie sau cu acid hialuronic. În ziua de azi, nimeni nu mai are timp de sală. Toți vor să plătească ca să se schimbe peste noapte. Deja nu mai este ceva de care femeile au nevoie, este ceva la modă. Dacă apare o procedură nouă, femeile nu o fac pentru că au nevoie de ele, ci pentru că este la modă”, a conchis Răzvan.

La Londra, clujeanul și-a deschis un cabinet de specialitate care se numește Botox Shop London. Lista de prețuri cu procedurile făcute de Răzvan pornește de la 15 de lire sterline și se oprește la 1.000 de lire sterline.

External sponsored links bellow

Anunturi promovate